Comunicat de presa din 11.06.2014: Creşterea consumului, un semnal al revenirii economiei

Deputatul PSD Dorel Căprar remarcă cu satisfacţie faptul că datorită măsurilor economice inspirate impuse de guvernul Ponta şi pe fondul unui trend ascendent macro-economic, a crescut, în primele 4 luni ale anului consumul la nivel naţional, cu alte cuvinte puterea de cumpărare populaţiei.

„Gradul de încredere al populaţiei faţă de responsabilitatea guvernării PSD a fost probat şi de rezultatele alegerilor europarlamentare iar rezultatele economice din ultima vreme vorbesc de la sine despre performanţele guvernării. Mai mult decât atât, Institutul Naţional de Statistică (INS) ne aduce o altă veste pozitivă şi anume în primele patru luni din 2014, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 12% faţă de perioada similară din 2013. Să nu uităm faptul că în primele trei luni ale anului, ţara noastră a exportat bunuri în valoare de 12,75 mld euro, o creştere de 10,1% faţă de anul trecut. Toate aceste date ce indică o creştere economică sustenabilă bazată pe dezvoltarea industriei au avut beneficii directe în rândul populaţiei, astfel că salariul mediu brut a crescut cu 5,6% sau 125 de lei, în martie 2014 faţă de martie 2013, iar cel net cu 5,5%. Câştigul salarial real a urcat cu 3,9%, peste rata inflaţiei. Am demonstrat din nou că guvernul Ponta se bazează pe performanţă, seriozitate, loialitate faţă de cetăţeni şi promovează o guvernare echilibrată, în măsură să protejeze categoriile sociale vulnerabile” - a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar