Comunicat de presa din 30.05.2014: Guvernul a alocat noi sume de bani importante pentru localităţi din judeţul Arad

Şase localităţi din judeţul Arad primesc sume importante pentru demararea unor noi proiecte de investiţii, în valoare totală de aproximativ 7,5 milioane de euro. „Aceste fonduri vizează demararea unor lucrări noi. Sumele de bani vor ajuta dezvoltarea infrastructurii din localităţile arădene, în folosul cetăţenilor, dar vor crea şi noi locuri de muncă pentru locuitorii judeţului. Demonstrăm din nou că putem să respectăm drepturile cetăţenilor, să indexăm pensiile şi să plătim salariile, iar în acelaşi timp să dezvoltăm infrastructura şi să încurajăm crearea de noi locuri de muncă, prin investiţii. Mă bucur că aceste localităţi, care au fost nedreptăţite flagrant de Consiliul Judeţean Arad, primesc acum sume pentru dezvoltare, cred că este un act de dreptate. Sume de bani primesc şi alte localităţi, care nu au primari PSD, pentru că noi gândim investiţiile pentru cetăţeni nu pentru oameni politici, dar astăzi o să vă prezentăm banii primiţi de primarii invitaţi aici. O parte din bani, pentru demararea proiectelor, au fost deja alocaţi prin ordin de ministru.
Vreau să adaug faptul că aceste investiţii sunt derulate cu responsabilitate, respectând criteriile legate de deficitul bugetar. Cu alte cuvinte, noi nu demarăm investiţii fără fondurile aferente, aşa cum a făcut guvernarea PDL. Se ştie bine că în ultimii ani, alocările guvernamentale au trebuit să acopere lucrări efectuate şi rămase neplătite. Iată că primul ministru Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea confirmă ceea ce au spus la Arad – şi anume că alocă bani pentru cetăţeni, pentru proiectele viabile. Reamintesc că recent Ministerul Dezvoltării a mai alocat aproximativ 5 milioane de euro pentru lucrări de investiţii, printre care drumul judeţean Arad – Felnac. De asemenea, cel mai mare proiect de investiţie în infrastructură în acest an este autostrada Nădlac – Arad. Dacă adăugăm şi finanţarea pentru cele două pasaje de pe centura Aradului, avem imaginea unor alocări consistente pentru judeţul Arad. Este una dintre explicaţiile succesului nostru în alegerile europarlamentare, pentru că suntem serioşi, sprijinim dezvoltarea judeţului. Toate minciunile pe care PDL le spune despre noi şi despre Guvernul Ponta se întorc împotriva lor”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad. Dorel Căprar a fost însoţit la conferinţa de presă de Emil Otlăcan, primarul din Fântânele, Gabriel Faur, primarul din Bârzava, Corneliu Popi-Morodan, primarul din Ghioroc şi de Liviu Burtă, primarul din Dieci